Cel mai înalt drum asfaltat din Apuseni- Drumul lui Iovan, 1600m altitudine
Clubul Montan Apuseni Clubul Montan Apuseni
931 subscribers
7,562 views
0

 Published On Nov 25, 2021

Drumul lui Iovan de la Horea la Petreasa
Drumul pornește din satul Horea, de la altitudinea de 680m și urcă în serpentine până la 1600m. De aici ajungi in 15 minute, pe jos până la locul accidentului aviatic din 2014.
Traseul are 7,5 km și este în întregime asfaltlat.
Traseul urmează un drum îngust, plin de serpentine de-a lungul satelor înșirate pe munte: Butești, Giurgiuț- Zânzești. Casele sunt dispuse pe dealuri în gospodării disparate, cu acces pe drumuri de piatră care pleacă din drumul asfaltat.
După ce am ajuns sus s-a deschis o panoramă deosebită asupra Carpaților. Astfel, am văzut în apropiere cel mai înalt vârf al Munților Apuseni, Vf. Bihor- Curcubăta Mare 1849m. Se distinge ușor datorită celor 5 eoliene plasate pe creastă. În stânga lui apare Vârful Găina, ușor de identificat datorită monunentului de pe vârf.
Apoi, deasupra norilor de pe Valea Arieșului și din Transilvania se ridică Muntele Vulcan. În spatele lui, o creastă măreță- Retezatul.
Privind mai spre sud-est zărim crestele Parângului iar mai la est și crestele Șureanului.
Dacă pe văi persistă ceața și frigul, aici am avut parte de o zi însorită și temepraturi mai ridicate cu 2-3 grade față de văi.

show more

Share/Embed